Instanţa supremă a decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru senatorul Dan Şova, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, decizia nefiind definitivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a judecat joi şi a admis cererea lui Dan Şova de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Hotărârea poate fi contestată tot la instanţa supremă, astfel că Dan Şova rămâne în arest preventiv până la o hotărâre definitivă a instanţei. Contestaţia va fi judecată de un alt complet de la instanţa supremă, care va decide dacă Dan Şova va fi plasat în arest la domiciliu, va rămâne în arest preventiv sau va fi cercetat sub control judiciar.
În 28 decembrie 2015, ICCJ a decis, definitiv, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Dan Şova, respectiv din 3 ianuarie până în 1 februarie 2016.
Senatul a avizat, în 3 decembrie 2015, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, iar în aceeaşi zi senatorul a fost reţinut pentru 24 de ore. În 4 decembrie, instanţa supremă a decis plasarea lui Dan Şova în arest la domiciliu, iar zece zile mai târziu, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, până în 2 ianuarie 2016, în urma admiterii contestaţiei procurorilor.
În noul dosar, senatorul Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de fapte de corupţie şi este pentru a treia oară când senatorii au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la ridicarea imunităţii parlamentare a acestuia în vederea arestării, ei respingând, în martie şi în iunie, o altă solicitare referitoare la dosarul "Turceni- Rovinari", în care este judecat alături de fostul premier Victor Ponta.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă fostul director general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.
Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiţi pentru a achita un imobil cumpărat în Bucureşti.