Directorul agenţiei militare ruse de spionaj GRU, general-colonelul Igor Sergun, a "murit subit" la vârsta de 58 de ani, anunţă Kremlinul, relatează postul Radio Free Europen-Radio Liberty în pagina electronică.
Kremlinul nu oferă, în comunicatul postat luni pe site, alte precizări cu privire la cauza, momentul decesului sau cu privire la alte circumstanţe. Potrivit agenţiei de stat Tass, Sergun a murit duminică.
Preşedintele rus Vladimir Putin, care este citat prezentând condoleanţe în acest comunicat, afirmă că şeful Direcţiei Generale de Informaţii (GRU) şi-a dedicat "întreaga viaţă servirii partiei şi forţelor armate".
Sergun a preluat postul de la generalul Aleksandr Şliahturov, care a demisionat în 2011, la vârsta de 64 de ani. Succesorul lui Sergun nu a fost anunţat încă.
Decesul său are loc în contextul în care agenţiile clandestine, paramilitare şi de spionaj din Rusia joacă un rol esenţial în punerea în aplicare a unor decizii-cheie ale politicii lui Putin, la rândul său un fost şef al agenţiei interne de spionaj - Serviciul federal pentru securitate (FSB, fost KGB).
"Sergun a fost o persoană extrem de importantă în relansarea GRU, o agenţie care se confrunta cu probleme grave atunci când a preluat-o, la sfârşitul lui 2011", a scris luni pe blog Mark Galeotti, un profesor de la New York University, o adevărată autoritate în domeniul aparatului rus de securitate.
GRU - aflat anterior în subordinea Statului Major General al Forţelor armate ruse - este suspectat că a jucat un rol central în cadrul operaţiunii secrete de preluare a controlului asupra Peninsulei ucrainene Crimeea, la începutul lui 2014, când militari mascaţi, în ţinute de camuflaj şi înarmaţi au apărut brusc în întreaga peninsulă de la Marea Neagră.
Mediafax