Un puternic incendiu a cuprins, marţi, un hotel de pe malul lacului Vidraru din judeţul Argeş.

"Este vorba de hotelul Posada Vidraru, un hotel cu 4 etaje de pe malul lacului Vidraru. Incendiul a început la acoperiş, acum este o ardere generalizată, e foarte greu să intervenim, pentru că echipajele noastre nu au acces decât la una dintre laturi, celelalte trei sunt inaccesibile din cauza reliefului", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Mădălina Epure.

Ea a precizat că în hotel nu se aflau turişti, ci doar angajaţii, care au reuşit să iasă, astfel că se poate vorbi doar despre pagube materiale.

Pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 17,00, iar la faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD, care au sosit din Curtea de Argeş şi Piteşti.

AGERPRES