Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 18.12.2015, faţă de inculpatul POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor primar al Sectorului 4 Bucureşti. cercetat pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual.
Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanţe, o cauţiune în valoare de 1.500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, la o unitate bancară.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la Poliţia Sectorului 4 Bucureşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii şi cu martorii din acelaşi dosar
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, precum şi asupra unor sume de bani.
Măsura sechestrului asigurător a fost dispusă şi faţă de bunuri şi sume de bani aparţinând inculpatelor IOFCIU AURELIA, GANEA LUMINIŢA-LARISA, MOŢOC SANDRA-RAMONA, la data faptelor funcţionare în cadrul Primăriei al Sectorului 4 Bucureşti.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.