Fluxul de imigranţi din Turcia spre Grecia a scăzut cu mai mult de jumătate în noiembrie, la 108.000, înregistrându-se astfel primul declin lunar din acest an, a anunţat Agenţia UE de gestionare a frontierelor, FRONTEX, relatează AFP, potrivit Bursa. Conform sursei citate, scăderea este atribuită condiţiilor meteo dificile, care îi descurajează pe oameni să traverseze Marea Egee din Turcia spre insulele greceşti cu ambarcaţiuni periculoase, dar şi unei politici mai restrictive privind frontierele adoptată de ţările de pe ruta balcanică a migraţiei.
Reducerea vine înainte de noi propuneri din partea Comisiei Europene, aşteptate a fi prezentate marţi şi care vor introduce măsuri de limitare a fluxului de imigranţi care ajung în blocul comunitar. Planul ar urma să includă crearea unei gărzi UE de frontieră şi coastă, care va avea puteri de a interveni în situaţii de criză fără a i se cere acest lucru de către statele membre.
Grecia, în special, a fost criticată pentru că nu a reuşit să îşi securizeze zonele de coastă şi să înregistreze toate sosirile, permiţându-le efectiv imigranţilor să intre pe teritoriul său fără a fi verificaţi.
În pofida acestei scăderi, numărul persoanelor care au ajuns pe insulele greceşti a fost de 16 ori mai mare decât în perioada similară din 2014. Majoritatea imigranţilor au fugit de războaiele din Siria, Afganistan şi Irak, notează FRONTEX.
Numărul trecerilor ilegale de frontieră la graniţele externe ale UE din statele din Balcanii de Vest a scăzut cu o cincime comparativ cu octombrie, ajungând la 164.000 în noiembrie. Totuşi, nivelul pentru acest an până acum - 667.000 de sosiri - este în continuare de peste 20 de ori mai mare decât în perioada similară din 2014.