Cel puţin 12 persoane au murit vineri în urma unui atac cu sticle incendiare într-un restaurant din Cairo, au anunţat oficiali egipteni din domeniul securităţii, citaţi de AFP.
Potrivit agenţiei de presă britanice Reuters, în incident ar fi decedat 18 persoane.
Unul dintre oficialii egipteni a declarat că atacatorul este un fost angajat ce fusese concediat. Restaurantul în cauză se află în zona Agouza din centrul capitalei egiptene.
Conform DPA, care citează cotidianul egiptean Al-Ahram, mai mulţi atacatori mascaţi au aruncat sticle incendiare în restaurant, care a luat imediat foc.