Militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au executat doi ostatici - un norvegian şi un chinez -, anunţă organizaţia fundamentalistă sunnită activă în principal în Siria şi în Irak, prezentând cadavrele celor doi, informează site-ul agenţiei Reuters.

Imaginile cu cadavrele celor doi ostatici au fost publicate pe site-ul revistei Dabiq, principalul mijloc de propagandă al reţelei teroriste Stat Islamic.

Ministerul norvegian de Externe a refuzat să comenteze informaţiile. Premierul Norvegiei, Erna Solberg, anunţa în septembrie că un norvegian în vârstă de peste 40 de ani - Ole Johan Grimsgaard Ofstad - era ostatic în Siria din ianuarie.

La rândul său, Beijingul semnalase că un cetăţean chinez, Fan Jinghui, era ostatic în Siria.

Organizaţia teroristă Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un "califat islamic".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.