Directorul Direcţiei Economice a primăriei municipiului Buzău, Ion Gegea, a fost arestat preventiv miercuri noaptea pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi abuz în serviciu în dauna intereselor publice
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Buzău, Delia Niţă, a declarat pentru AGERPRES că în acelaşi dosar alţi patru funcţionari de la aceeaşi direcţie au fost plasaţi în arest la domiciliu.
Aceştia sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au produs un prejudiciu bugetului de stat este în cuantum de 3.135.454, 76 lei, din care 36.595 lei reprezentând amenzi contravenţionale şterse nelegal din sistemul informatic şi 3.098.859,77 lei reprezentând creanţe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău şi de stat neurmărite, neîncasate şi neexecutate silit.
'În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010 — 2015, la nivelul Primăriei municipiului Buzău s-a constituit un grup infracţional organizat format din mai mulţi funcţionari publici care activau în cadrul compartimentelor de colectare, urmărire şi executare a creanţelor persoanelor fizice şi juridice. S-a reţinut că membrii grupului au introdus în sistemul informatic de taxe şi impozite date nereale, prin care au fost clasate şi anulate nelegal un număr de 114 amenzi contravenţionale, parte din ele vizând funcţionari cu atribuţii de conducere la nivelul unor instituţii publice din municipiul Buzău, rude ale acestora, un magistrat, rude ale unor cadre de poliţie', se precizează într-un comunicat al DIICOT.