Două bombardiere americane de tip B-52 au survolat porţiuni din Marea Chinei de Sud, au anunţat surse oficiale, relatează vineri DPA.
Multe ţări din regiune, între care Filipine şi Vietnam, neagă revendicările Chinei pentru cea mai mare parte din Marea Chinei de Sud, dar Beijingul a recuperat rapid teren şi a extins insulele artificiale pentru a construi aeroporturi, piste şi alte edificii.
Armata chineză a contactat cele două bombardiere americane cărora le-a cerut: 'îndepărtaţi-vă de insulele noastre', dar acestea nu s-au conformat cererii, relatează site-ul The Hill care citează un oficial american.
Totuşi, cele două bombardiere B-52 au zburat în limita perimetrului de 12 mile marine deasupra unor insule artificiale, în apropiere de arhipelagul Spratly, a anunţat oficialul american.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Bill Urban, a confirmat zborurile, dar a declarat reporterilor că bombardierele nu au trecut de limita celor 12 mile marine (circa 20 kilometri) din jurul insulelor, în interiorul cărora o ţară are suveranitate, cu toate că regula nu se aplică la recife scufundate sau instalaţii artificiale construite pe ele.
Bombardierele, care şi-au efectuat misiunea pe 8-9 noiembrie, au primit două avertismente verbale din partea controlorilor chinezi de la sol, a afirmat Urban citat de media chineze.
În ultimele săptămâni, SUA au trimis două nave de război, între care la bordul uneia s-a aflat ministrul apărării Ashton Carter, în Marea Chinei de Sud. Pentagonul a descris această acţiune drept operaţiuni pentru 'libertatea de navigaţie'.
Însă Beijingul a calificat aceste navigări în Marea Chinei de Sud — o importantă rută maritimă despre care se crede că este bogată în resurse minerale — ca fiind 'ilegale'. 'Armata americană va continua să zboare, să navigheze şi să acţioneze oriunde şi de câte ori permite legislaţia internaţională. Marea Chinei de Sud nu este — şi nu va fi — o excepţie', a precizat comandantul SUA în Pacific, amiralul Harry Harris, în cursul unei vizite la Beijing, la începutul lunii.