Un primar liberal a fost prins în flagrant în timp ce lua mită! Este vorba despre edilul localităţii Bran, Gheorghe Hermeneanu. El a fost prins miercuri, în flagrant, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, când a primit de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu care primăria s-a aflat în relaţii contractuale suma de 5.000 de lei pretinsă anterior, se arată într-un comunicat transmis de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, prim procuror Mihaela Alina Popescu.
Suma reprezintă un procent de aproximativ 10% din valoarea unui contract de prestări servicii de amplasare a instalaţiilor ornamentale în comuna Bran, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, relativ la săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", faţă de acesta fiind dispusă luarea măsurii reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi formulată propunerea de arestare preventivă ce va fi trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov.
Procurorii au beneficiat în această cauză de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi respectiv Direcţia de Operaţiuni Speciale, în cauză urmărirea penală fiind efectuată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Braşov, se mai precizează în comunicatul de presă.