Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Judecătoriei Sectorului 4. Cei trei acţionari ai clubului, unde vineri seară a izbucnit un incendiu ce a dus la pierderea vieţii a 32 de oameni şi rănirea a aproape 200, fuseseră aduşi, marţi, în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătoarea Lorena Zidaru, căreia i-a fost repartizat dosarul, a decis arestarea preventivă a celor trei.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că patronii clubului vor fi încarceraţi. Decizia poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, acuzaţi de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Colectiv, au fost reţinuţi luni seară de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
 
Într-un comunicat de luni seară al PICCJ se arată că "incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club".
 
Procurorii mai spuneau că, având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă, după cum rezultă din probe, "se relevă forma de vinovăţie a culpei, şi nu a intenţiei, astfel încât, prin ordonanţa din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 3 Cod penal".
 
În incendiul din clubul Colectiv au murit 31 de persoane, iar alte peste 130 sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, aproape 90 fiind în stare critică sau gravă.
 
Ancheta în cazul incendiului din clubul Colectiv este făcută de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după ce procurorul general a dispus, sâmbătă, preluarea cercetărilor de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
 
Procurorul general Tiberiu Niţu a declarat, luni seară, întrebat ce pedepse riscă cei trei patroni, că, pentru ucidere din culpă în formă agravantă pedeapsa este de 10 ani, iar pentru vătămare corporală din culpă este de patru ani. Dacă se aplică concursul de infracţiuni şi vor fi identificate şi alte infracţiuni, pedepsele cresc.
 
Clubul Colectiv se află în fosta fabrică Pionierul, o clădire de patru etaje, de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7. Firma Colectiv Club SRL, care deţine clubul unde a avut loc tragedia de vineri seară, din Capitală, este deţinută de Alin George Anastasescu (47%), Costin Mincu (23%) şi Paul Cătălin Gancea (30%). Alin George Anastasescu este din Voluntari, judeţul Ilfov şi are 28 de ani, Costin Mincu are 36 de ani şi este din Bucureşti, iar Paul Gancea are 28 de ani şi este tot din Bucureşti. Colectiv Club SRL, înfiinţatâ în octombrie 2014, a avut o cifrâ de afaceri de 45.000 de lei în 2014.
 
Clubul Colectiv îşi desfăşura activitatea în baza unei declaraţii pe propria răspundere, în care se preciza că în local sunt 80 de locuri pe scaun, a arătat Primăria Sectorului 4, adăugând că nu are competenţe în a controla respectarea normelor de prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI).