Liderul Frontului Al-Nosra, ramura siriană a al-Qaida, se declară gata să plătească trei milioane de euro oricui îl va ucide pe Bashar al-Assad şi două milioane de euro celui care îl va ucide pe Hassan Nasrallah, nr.1 al Hezbollahului şiit libanez, potrivit publicaţiei franceze „Le Figaro”, citată de Agerpres.

Abou Mohammed al-Joulani a făcut acest anunţ într-o înregistrare video, ce a fost difuzată la începutul acestei săptămâni. Gestul aminteşte de propunerile financiare atractive ale FBI, care recompensează de mult timp pe oricine permite neutralizarea duşmanilor terorişti ai SUA.

Joulani declară că va plăti trei milioane de euro chiar şi în cazul în care Assad va fi ucis de un membru al familiei sale şi că Al-Nosra îl va proteja pe acesta şi pe clanul său.

Dar nu este sigur că aceste asigurări vor convinge vreun membru al anturajului preşedintelui sirian să treacă la acţiune, având în vedere numeroase atacuri la adresa alawiţilor — doctrina religioasă de care aparţin Bashar al-Assad şi clanul său — din partea radicalilor sunniţi, de la începerea revoltei în Siria în 2011.

În aceeaşi înregistrare, liderul Al-Nosra, care dispune vizibil de foarte mulţi bani, promite de asemenea două milioane de euro celui care îl va lichida pe şeicul Hassan Nasrallah, şeful Hezbollahului şiit libanez, ai cărui mii de combatanţi luptă de partea armatei siriene.

Şi din nou,Joulani face apel la musulmani şiiţi, pe care Al-Nosra îi detestă la fel ca pe alawiţi, să treacă Rubiconul pentru a se debarasa de atotputernicul lider al Hezbollah.

Digi 24