Joi dimineaţă, poliţiştii efectuează 19 percheziţii, în 4 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile firmelor administrate de acestea. Sunt vizate şi palatele clanurilor ţigăneşti Novacovici din Timişoara şi Mihai din Strehaia. Prejudiciul cauzat în cauză este de peste 1.000.000 de euro.

În această dimineaţă, 57 de poliţişti, dintre care 40 specializaţi în investigarea criminalităţii economice, efectuează 19 percheziţii în judeţele Timiş, Alba, Vâlcea şi Mehedinţi, la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi la sediile sociale ale firmelor administrate de acestea.

Activităţile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi se desfăşoară în cadrul a două dosare penale aflate în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

De asemenea, la acţiune participă 17 luptători de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, precum şi jandarmi.

În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada 2013-2015, 12 persoane, în calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) la 4 societăţi comerciale cu sedii declarate in judeţul Timiş, s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia si livrarea de materiale feroase si neferoase, pentru care au diminuat artificial impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de peste 1.000.000 de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate au fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume, prin diferite operaţiuni sau tranzacţii financiare.

Astfel, cei în cauză ar fi făcut depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate de către persoane interpuse, în calitate de împuterniciţi pe conturile bancare.

De asemenea, sumele depuse ar fi fost rulate în conturile bancare ale societăţilor, fiind astfel disimulată adevărata natură a provenienţei şi circulaţiei banilor.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.