Zborul MH17 prăbuşit în iulie 2014 în estul separatist al Ucrainei a fost doborât de o rachetă sol-aer de tip BUK lansată dintr-o zonă controlată de rebelii proruşi, au concluzionat anchetatorii internaţionali însărcinaţi cu stabilirea cauzelor tragediei, scrie marţi cotidianul olandez Volkskrant, citat de AFP.
Publicaţia, care este una de referinţă în Olanda, citează trei surse care "au contribuit la finalizarea raportului" asupra prăbuşirii aeronavei.
Biroul olandez pentru Securitate (OVV) urmează să prezinte marţi oficial concluziile raportului, la 15 luni de la prăbuşirea avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, care efectua un zbor pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur şi care a fost doborât într-o zonă afectată de lupte între separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene.
În tragedie şi-au pierdut viaţa toate cele 298 de persoane aflate la bord, două treimi dintre victime fiind olandezi.
Ucraina şi SUA susţin că avionul a fost doborât de separatişti proruşi cu o rachetă sol-aer de tipul BUK, ce le fusese furnizată de Rusia. De cealaltă parte, Moscova respinge acuzaţiile şi atribuie forţelor ucrainene responsabilitatea pentru această tragedie.