Alianţa Nord-Atlantică va efectua, în următoarele săptămâni, cel mai vast exerciţiu militar din ultimii 13 ani, cu participarea a 36.000 de militari din 33 de ţări, inclusiv din România, în contextul tensiunilor dintre NATO şi Rusia pe tema conflictelor din Siria şi Ucraina.

Exerciţiul "Trident Juncture 2015" se va desfăşura în intervalul 3 octombrie - 6 noiembrie în Italia, Portugalia, Spania, în Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.

Aproximativ 36.000 de militari din 33 de state membre ale NATO sau partenere vor participa la cel mai amplu exerciţiu organizat de NATO începând in 2002 până în prezent.

"Peste 12 organizaţii internaţionale majore, agenţii umanitare, Uniunea Europeană şi Uniunea Africană vor fi reprezentate la exerciţiu, demonstrând angajamentul NATO şi contribuţia la o abordare exhaustivă", subliniază Comandamentul Aliat al NATO de la Brunssum.

Membri ai forţelor aeriene, terestre, maritime şi ai unităţilor speciale vor efectua operaţiuni simultane, în locaţii diferite, pentru a se antrena într-un mediu complex în scopul îmbunătăţirii tuturor capacităţilor Alianţei Nord-Atlantice", precizează Comandamentul.

Potrivit armatei americane, la "cel mai amplu exerciţiu militar organizat după Căderea Zidului Berlinului", vor participa 36.000 de militari, 60 de nave militare şi 200 de avioane din cele 28 de state membre NATO şi din cinci ţări aliate.

Exerciţiul intervine pe fondul tensiunilor dintre NATO şi Rusia pe tema conflictelor din Siria şi Ucraina, precum şi în contextul crizei imigranţilor.

MEDIAFAX