Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa le recomandă clienţilor care au cumpărat lampa cu senzori PATRULL să nu o mai folosească şi să o returneze în magazin unde vor primi înapoi suma integrală pe care au plătit-o pentru produs.

În luna iulie, a fost semnalat cazul unui băieţel de 1 an şi 7 luni din Austria, care s-a jucat cu lampa şi a reuşit să desprindă capacul de plastic, rănindu-se la mână. Produsul a fost retras de la vânzare în aceeaşi zi şi a fost iniţiată o investigaţie internă.

În urma acestei sesizări, au fost testate 600 de lămpi din loturi diferite: capacul niciuneia dintre lămpile testate nu s-a putut desprinde cu mâna de către persoane adulte. Conform testelor, capacul lămpii poate fi separat de conectorul pentru priză doar printr-o lovitură de ciocan care distruge şi lampa. Procesul de producţie include o procedură prin care capacul şi conectorul pentru priză sunt sudate împreună. Concluzia testelor indică o eroare umană singulară, produsă în timpul asamblării de către furnizor. Pentru că nu putem garanta că aceeaşi eroare umană nu s-a repetat şi în cazul altor lămpi PATRULL, Compania IKEA a hotărât rechemarea lămpilor PATRULL cu senzori puse până acum în vânzare în lume.

Lampa cu senzori PATRULL este produsă în China şi a fost vândută în magazinele din Europa şi America de Nord din anul 2013, ajungând în total la aproximativ 2.588.000 de produse vândute. Nu a existat nicio altă sesizare legată de aceste produse, nicăieri în lume.

Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut 12.430 lămpi cu senzori PATRULL, la preţul de 24,99 lei, în perioada 2013 – 2015, cu următoarele coduri de produs: 002 461 15, 502 411 39, 702 390 22. Produsele nu se mai găsesc în prezent în magazin.

Clienţii care au cumpărat lampa cu senzori PATRULL sunt invitaţi la departamentul Relaţii Clienţi din magazin pentru a primi înapoi integral suma de bani plătită pe produs.