Seria de explozii gigantice care a avut loc miercuri seara într-o zonă industrială din oraşul portuar Tianjin, în estul Chinei, s-a soldat cu cel puţin 44 de morţi, potrivit unui nou bilanţ difuzat joi de agenţia oficială Xinhua, citată de AFP şi TASS.
Potrivit Xinhua, 12 dintre victime sunt pompieri. De asemenea, alţi 36 dintre pompierii care s-au implicat în operaţiunile de stingere a focului au fost daţi dispăruţi. Legătura cu aceştia a fost pierdută după o puternică explozie, iar de atunci nu se ştie nimic de soarta lor.
Declanşate la o întreprindere din zona portuară unde o încărcătură de substanţe explozibile a luat foc, detonările s-au soldat şi cu 520 de răniţi, dintre care 66 grav, precizează agenţia.
Potrivit martorilor oculari, suflul exploziei a spart geamurile locuinţelor situate pe o rază de 2 kilometri şi a avariat peste 1.000 de autoturisme. Imaginile de la faţa locului arată că, imediat după explozie, a cărei putere este evaluată la 3 tone în echivalent de trotil, în zona incidentului a izbucnit un puternic incendiu.
După acest incendiu, la depozit au avut loc alte câteva explozii în momentul când pompierii se luptau cu flăcările. Puterea celei mai mari explozii a echivalat cu detonarea a 21 de tone de trotil.
Deocamdată, nu există informaţii privind cauzele tragediei.