Primarul Braşovului, George Scripcaru, şi-a petrecut noaptea în arestul poliţiei.

Edilul a fost reţinut ieri de procurorii DNA şi va fi dus astăzi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
George Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită, după ce ar fi înlesnit unor firme încheierea de contracte cu municipalitatea. 
 
O parte din banii obţinuţi au fost folosiţi, din dispoziţia sa, în campania PDL pentru alegerile locale din 2012, spun anchetatorii. 
 
Procurorii au descoperit că în perioada 2010-2011, la intervenţia primarului George Scripcaru, Centrala Electrică de Termoficare din Braşov şi-a pus gratuit la dispoziţia unei firme private resursele şi a încheiat contracte pe 15 ani cu aceasta  prin care se angaja să cumpere electricitate. 
 
A doua societate de stat devalizată, TETKRON, a fost creată special pentru a favoriza şi intermedia afacerile firmei private favorizată de Scripcaru. Director a fost pusă o persoană apropiată primarului, o fostă directoare economică al CET-ului, iar compania a preluat serviciul de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în Braşov. 
 
Dar întrucât nu dispunea de fonduri şi nici de o reţea de distribuţie, i-au fost vândute, mult subevaluat, chiar utilajele de la CET. Un control al Curţii de Conturi a stabilit că bunurile au fost vândute cu peste 1,2 milioane de lei, sub valoarea reală.
 
Anchetatorii spun că George Scripcaru a dat dispoziţie ca o parte din banii obţinuţi să fie folosiţi pentru cumpărarea de materiale electorale, în campania pentru alegerile locale din anul 2012.