Peste 50 de persoane sunt cercetate pentru evaziune fiscală, în urma unor controale care au avut loc în târguri şi pieţe, unde au fost date şi peste 4.300 de amenzi, în valoare de aproximativ două milioane de lei, potrivit Poliţiei Române.
Poliţiştii au făcut, în prima jumătate a lunii iunie, 2.550 de controale în pieţe şi târguri şi au verificat 6.648 de autovehicule, în cadrul unor acţiuni de combatere a activităţilor ilicite cu produse agroalimentare.
În urma controalelor, au fost întocmite 91 de dosare penale, care vizează 129 de infracţiuni, dintre care 60 de evaziune fiscale. În dosarele penale deschise de anchetatori sunt cercetate 71 de persoane, dintre care 52 pentru evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române, transmis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, echipele de control au dat 4.305 amenzi, în valoare de 2.006.833 de lei şi au confiscat bunuri de 187.277 de lei.
La cele 568 de acţiuni organizate în două săptămâni au participat 2.614 poliţişti, coordonaţi de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română.