Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertitare cod galben de ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în intervalul 17 septembrie, ora 15 - 18 septembrie, ora 03.
În intervalul 17 septembrie, orele 15 – 18 septembrie, ora 03, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, în dealurile Banatului şi ale Olteniei, precum şi în zona montană. Se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. Judeţele în care avertizarea este valabilă sunt: Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor,Sălaj, Satu Mare, Maramureş.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20...25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar.
În judeţele Arad şi Timiş se vor înregistra în general cantităţi de apă de 10...15 l/mp.