Şase tineri din Bucureşti sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, patru dintre ei fiind prinşi de poliţişti în timp ce transportau cu o maşină 321 de grame de cocaină şi 2.481 de comprimate de ecstasy, iar trei au fost arestaţi, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, preluat de MEDIAFAX.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti, împreună cu cei de la BCCO Piteşti şi procurorii DIICOT au organizat, joi, o acţiune, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc.
Astfel, poliţiştii şi procurorii au surprins în flagrant delict patru dintre membrii grupării, în timp ce tranportau cu autoturismul 321 de grame de cocaină, în valoare de 13.000 de euro şi 2.481 de comprimate de ecstasy, în valoare de 25.000 de euro, care fuseseră recent introduse în ţară pe cale rutieră.
Ulterior, poliţiştii au efectuat o perchezitie la locuinţa unuia dintre cei în cauză, în Bucureşti, de unde au ridicat 400 de grame de cannabis, două cântare electronice, două comprimate XTC şi un gram de amfetamină.
Din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi procurat drogurile din Olanda, le-ar fi introdus în ţară pentru a le comercializa, în special în Bucureşti.
Şase persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani, din Bucureşti, sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri de mare risc.
Trei dintre tineri au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Bucureşti care au dispus arestarea lor preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
La acţiune au participat şi jandarmi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Mai mulţi tineri din Bucureşti, prinşi de poliţişti în timp ce transportau droguri cu maşina
23 mai 2015
- citeşte totul despre:
- procurat,
- pitesti,
- electronice,
- destructurarea,
- inspectoratului,
- criminalitatii,
- drogurile,
- ecstasy,
- gruparii
(208 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Estonia se confruntă cu ninsori
(18 iunie 2014)
83 vizualizări
Incendiu la o închisoare din Rusia: Cel puţin patru morţi
(30 august 2015)
31 vizualizări
Al-Qaida ameninţă să comită atentate în Balcani
(14 noiembrie 2013)
47 vizualizări
Lider PNL , găsit mort în cadă de către şoferul lui
(8 august 2015)
105 vizualizări
A venit din Vaslui ca să fure în Prahova o cameră de supraveghere
(12 august 2014)
54 vizualizări
ANP: Gigi Becali nu întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată
(3 februarie 2015)
48 vizualizări
Zbor peste sensul giratoriu. Un tânăr din Brăila a făcut un accident ca-n filme! VIDEO
(20 mai 2016)
161 vizualizări
Efectele anchetei asupra scriitorilor din puşcării: Ioan Niculae a cerut ca judecătorii să nu ţină cont de cărţi
(22 ianuarie 2016)
50 vizualizări
80.000 de ţigări, confiscate de poliţiştii din Capitlală
(16 ianuarie 2014)
64 vizualizări
Explozie în Brăila: Două persoane au fost rănite
(21 noiembrie 2015)
59 vizualizări
Un cargobot s-a ciocnit cu o navă petrolieră în canalul Mânecii
(1 iulie 2017)
65 vizualizări
Două persoane rănite în urma unui accident pe DN1; trafic blocat
(26 ianuarie 2018)
126 vizualizări
Ioan Oltean, pus sub învinuire pentru trafic de influenţă în dosarul vicepreşedintelui CJ Bihor
(4 iunie 2015)
43 vizualizări
Hunedoara: Procurorii DNA au extins percheziţiile şi la sediul Complexului Energetic Hunedoara
(17 iulie 2015)
38 vizualizări
O tânără devenită simbol al luptei kurzilor împotriva ISIS a fost ucisă în timp ce încerca să oprească un atentat
(11 septembrie 2016)
46 vizualizări
Atentat împotriva premierului Yemenului
(1 septembrie 2013)
55 vizualizări
ANPC a amendat UPC cu 5.000 lei pentru că a încercat să crească preţurile fără acceptul clienţilor
(2 august 2014)
76 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























