Televiziunea publică din Macedonia a transmis că 14 imigranţi au fost ucişi joi noapte în apropierea oraşului Veles, fiind loviţi de un tren în timp ce încercau să traverseze un canion de pe o rută tot mai folosită de imigranţii care încearcă să ajungă în Europa occidentală, informează vineri Reuters.
O oficialitate guvernamentală, care a făcut declaraţii sub rezerva anonimatului, a confirmat producerea accidentului, precizând că există un număr neconfirmat de imigranţi care şi-au pierdut viaţa.
AGERPRES