Regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni, perioadă în care temperaturile maxime vor ajunge în unele zone în jurul valorii de 23 de grade Celsius, iar cele minime coboară până la minus două grade Celsius, în timp ce ploile vor fi prezente aproape zilnic în cea de-a doua săptămână de prognoză, arată estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 13 - 26 aprilie.
În Banat, vremea se va răci accentuat, după prima zi caldă a intervalului de prognoză, iar media temperaturilor maxime pe întreaga regiune va scădea, de la 21 de grade pe 13 aprilie, la 14 grade pe 14 aprilie. Ulterior, regimul termic va fi în creşte de la o zi la alta, maximele diurne atingând, în medie, 22 de grade pe 16 — 17 aprilie. Minimele nocturne vor avea o evoluţie similară, iniţial fiind în scădere de la 7 la 2 grade, apoi în creştere spre medii de 7 — 8 grade Celsius.
La sfârşitul primei săptămâni de prognoză va avea loc o nouă răcire, care va aduce mediile termice la aproximativ 16 grade ziua şi 4 grade noaptea, iar în a doua săptămână maximele se vor situa între 16 şi 18 grade, în timp ce minimele vor fi de 5 — 6 grade Celsius, apropiate de norme. Probabilitatea pentru ploi la nivel local va creşte după data de 17 aprilie, iar acestea pot fi mai importante cantitativ după 21 aprilie.
În Crişana, la începutul intervalului vremea va fi caldă, cu temperaturi medii diurne de 20 de grade Celsius şi minime nocturne de 6 grade Celsius. Pe 14 aprilie însă, va avea loc o scădere cu 6 — 7 grade Celsius a temperaturilor, vremea devenind rece pentru această perioadă a anului. Ulterior valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, urmând ca pe 16, 17 aprilie să se atingă 21 de grade ziua şi 7 — 8 grade noaptea. La sfârşitul primei săptămâni vremea se răceşte din nou cu 5 — 6 grade, astfel încât, în intervalul 18 — 26 aprilie, vor fi medii ale temperaturilor maxime între 15 şi 18 grade şi ale celor minime de 5 — 6 grade, fără variaţii importante.
Până pe data de 16 aprilie probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, dar între 17 şi 26 aprilie va ploua aproape zilnic, însă ploile se vor semnala pe arii mai extinse şi pot fi izolat mai importante cantitativ în jurul datei de 17 aprilie şi, din nou, după 21 aprilie.
În Transilvania, la începutul primei săptămâni, se va trece de la un regimul termic diurn cu mult peste cel obişnuit, la unul situat sub cel normal la această dată. Astfel, media maximelor termice va scădea, de la 19 grade pe 13 aprilie, la 11 grade pe 14 aprilie. Iar media minimelor termice va coborî pe 15 aprilie sub pragul îngheţului, spre—2 grade. Pe 16 şi 17 aprilie vremea va redeveni caldă, cu maxime de 19 grade şi minime de 4 — 5 grade. Pe 18 aprilie vremea se va răci din nou, iar în intervalul 18-26 aprilie vor fi medii termice diurne între 13 şi 15 grade şi valori nocturne de 1 — 3 grade, apropiate de normele perioadei.
În primele zile ale intervalului de prognoză doar trecător şi izolat va ploua slab, însă probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 17-26 aprilie, când va ploua local în fiecare zi.
În Maramureş, pe parcursul primei săptămâni, regimul termic va avea variaţii accentuate, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea brusc, de la 19 grade în prima zi a intervalului de prognoză, la 11 grade în a doua zi, pentru ca apoi să crească din nou spre 19 — 20 de grade pe 16 şi 17 aprilie. Ulterior, maximele diurne vor scădea treptat şi se vor situa în jurul valorii medii de 14 grade, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni de prognoză. Minimele nocturne vor avea o evoluţie similară, fiind în scădere de la 5 spre 0 grade la începutul intervalului de prognoză, apoi în creştere spre 6 grade în data de 17 aprilie, după care vor scădea din nou până în jurul a 2 grade pe 19 şi 20 aprilie, iar apoi se vor situa constant între 2 şi 4 grade Celsius.
În Moldova, după o primă zi caldă, cu maxime termice de 20 de grade, în medie, vremea se va răci brusc, până la valori de 12 — 14 grade Celsius pe 14 şi 15 aprilie. Pe 16 aprilie, temperaturile vor creşte din nou, spre 20 — 21 de grade, iar la finalul primei săptămâni de prognoză o nouă răcire va scădea media maximelor, spre 14 — 15 grade pe data de 18 şi 19 aprilie. Temperaturile nocturne se vor situa, în medie, între 1 şi 7 grade în prima săptămână, cu cea mai rece noapte pe 15 aprilie şi cea mai caldă pe 17 aprilie. A doua săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de un regim termic fără variaţii importante, maximele diurne
urmând a se încadra între 14 şi 16 grade, iar minimele nocturne între 3 şi 5 grade.
În intervalul 17 — 26 aprilie vor fi ploi la nivel local, posibil mai importante cantitativ pe 17 şi 21 aprilie.
În Dobrogea, pe 14 aprilie vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu 5 — 6 grade faţă de ziua precedentă, atingând, în medie, 13 grade ziua şi 4 grade Celsius noaptea. Spre 17 aprilie vremea se va încălzi din nou şi se vor atinge maxime termice de 20 de grade şi minime de 9 grade, apoi se va răci şi temperaturile diurne medii nu vor mai depăşi 13 — 14 grade între 16 şi 18 aprilie, când valorile nocturne vor fi de 5 — 6 grade Celsius. Cea de a doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic mult mai constant, cu maxime de 14 — 15 grade şi minime de 7 — 8 grade.
Va ploua local pe 14 aprilie şi, din nou, după data de 17 aprilie, iar în jurul datei de 18 aprilie sunt posibile averse mai importante cantitativ.
La începutul intervalului de prognoză, în Muntenia, temperatura aerului va scădea cu 6 — 7 grade, în medie, de la 21 de grade în prima zi la 14 grade în cea de a doua zi, apoi vremea se va încălzi din nou, spre 23 de grade, în medie, pe 17 aprilie. La sfârşitul primei săptămâni va avea loc o nouă răcire care va determina scăderea temperaturilor diurne până la 13 — 14 grade pe 18 şi 19 aprilie, iar în a doua săptămână valorile termice nu vor mai avea variaţii semnificative şi vor fi de aproximativ 17 — 18 grade Celsius ziua şi 5 — 6 grade noaptea, valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei.
Pe 14 aprilie vor fi averse locale, dar în următoarele zile probabilitatea de precipitaţii va fi extrem de redusă. Însă în intervalul 17-26 aprilie va ploua aproape zilnic, mai însemnat cantitativ şi pe arii mai extinse în jurul datei de 18 aprilie.
În Oltenia, temperaturile maxime vor marca o scădere, de la valori medii de 21 — 22 de grade în prima zi, la 15 grade în cea de a doua zi, pentru ca apoi vremea să se încălzească din nou, maximele atingând, în medie, 23 de grade pe 17 aprilie. Pe 18 şi 19 aprilie temperatura aerului va marca o nouă scădere, spre valori medii diurne de 16...17 grade, care se vor înregistra şi în următoarele zile, până la sfârşitul intervalului de prognoză. Minimele nocturne vor avea variaţii importante în prima săptămână, fiind în scădere de la 6 — 7 grade la început, până la 3 grade pe 15 aprilie, apoi în creştere spre 9 grade pe 18 aprilie. Iar în a doua săptămână se vor situa constant în jurul valorii de 6 grade.
În primele zile ale intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă, dar în intervalul 17 — 26 aprilie, zilnic vor fi averse locale, mai însemnate cantitativ în jurul datelor de 18 şi 21 aprilie.
În a doua zi a intervalului de prognoză valorile termice vor marca o scădere accentuată, de la 10 la 4 grade, în medie, la valorile diurne şi de la 1 la—5 grade la cele nocturne. Ulterior va avea loc un proces de încălzire şi pe 16 — 17 martie se vor atinge 11 — 12 grade ziua şi 3 grade noaptea. În următoarele zile, până la sfârşitul perioadei de prognoză, regimul termic se va menţine constant, fiind caracterizat de valori medii ale temperaturilor maxime de 7 — 8 grade, în timp ce temperaturile minime se vor situa între—2 şi 0 grade. Între 17 şi 26 aprilie vor predomina ploile, izolat mai importante cantitativ.