Fiul lui Dorin Cocoş, Alin, a mai făcut un pas spre eliberare. Instanţa supremă i-a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Alin Cocoş nu poate pleca încă acasă, pentru că decizia nu este definitivă.
Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii DNA susţin că acesta ar fi intervenit la comisia din ANRP, din care făcea parte şi Alina Bica, pentru ca omul de afaceri Gheorghe Stelian să primească despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. Spre deosebire de Alin Cocoş, care a primit o veste bună, tatăl său, Dorin Cocoş, şi fosta şefă DIICOT, Alina Bica, vor rămâne în spatele gratiilor.
Decizia nu este definitivă în cazul lui Alin Cocoş. Pe 6 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, menţinerea măsurii arestului preventiv în cazul Alinei Bica, lui Dorin şi Alin Cocoş, precum şi în cazul lui Ionuţ Florentin Mihăilescu, în dosarul "Bica 2", notează Agerpres.
Dosarul "Bica 2" a fost trimis, în instanţă, pe 26 februarie, procesul aflându-se în faza de camera preliminară, în cadrul căreia un judecător verifică măsurile preventive, dispuse de procurori, precum şi probele de la dosar.
Dorin Cocoş este acuzat de trafic de influenţă (două fapte) şi dare de mită, iar fiul acestuia, Alin Cocoş, de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită. Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două fapte), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) şi favorizarea făptuitorului (două fapte), iar Ionuţ Florentin Mihăilescu (fost consilier al Alinei Bica) este acuzat de complicitate la luare de mită.
Potrivit DNA, la data de 14 iunie 2014, Alina Bica a primit în mod indirect, prin intermediul lui Ionut Mihăilescu şi în cote, părţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi, situat în Snagov, judeţul Ilfov.
Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica a dispus-o, la data de 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei, în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitala, evaluat la 377.000.000 lei, beneficiar fiind Gheorghe Stelian.
În schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica şi a altui membru al Comisiei, Dorin Cocoş a pretins şi primit, de la Gheorghe Stelian (denunţător în dosar) suma de 10 milioane euro.