Budapesta nu va susţine niciun acord comercial între Statele Unite şi Uniunea Europeană care ar reduce jurisdicţia instanţelor ungare în dispute legate de comerţ, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, relatează Reuters.

"Nu pot susţine un acord de liber-schimb care mută jurisdicţia privind disputele de la sistemul de justiţie ungar spre un loc izolat şi necunoscut de noi, unde nu avem nicio şansă sau cel puţin nu vedem posibilitatea de a avea reguli corecte", a declarat Orban la postul naţional de radio.

Uniunea Europeană poartă negocieri cu SUA privind Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) care ar elimina barierele tarifare. Acest acord important ar crea o piaţă transatlantică de 800 de milioane de persoane şi care ar cuprinde aproape jumătate din economia mondială.

Totuşi, oponenţii înţelegerii se tem că multinaţionalele americane s-ar putea folosi de un mecanism de rezolvare a disputelor investitor-stat (ISDS) pentru a contesta legislaţia UE invocând că aceasta este restrictivă în privinţa comerţului liber.

AGERPRES