Trei persoane, între care doi angajaţi ai Direcţiei Silvice Gorj, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu, după ce au încercat să falsifice documente prin care să justifice tăierea "din greşeală" a unei păduri
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, faptele s-au produs în luna iunie 2013, când angajaţi ai unei firme private au mers în zona Bistriţa, pe raza Ocolului Silvic Tismana, şi au tăiat 152 de arbori din lotul 1420, deşi ar fi trebuit să exploateze o altă parcelă, cele două fiind învecinate.
Confuzia a fost creată de faptul că reprezentanţii Ocolului Silvic nu au mers în teren pentru a le arăta muncitorilor pădurea care fusese contractată şi licitată pentru a fi exploatată.
Şeful de district, Constantin Vrâncuţi, precum şi pădurarul Eugen Bululete au aflat ulterior despre "confuzia" muncitorilor şi, împreună cu şeful de echipă al acestora, Mihai Florin Cioboată, au întocmit în fals mai multe acte la sediul Ocolului Silvic Tismana pentru a încerca să ascundă adevărul, se arată în rechizitoriul înaintat instanţei de judecată.
Anchetatorii au descoperit că actele respective au fost antedatate şi că reprezentanţii Ocolului Silvic nu au mers în teren pentru a le întocmi, acest lucru fiind recunoscut de doi dintre inculpaţi, şeful de district, Constantin Vrâncuţi, rezervându-şi dreptul de a nu da declaraţii pe parcursul audierilor. El este acuzat de procurori şi că a încercat, după începerea cercetărilor, să îi influenţeze pe muncitori în declaraţiile date de aceştia la Parchet, promiţându-le sume de bani pentru a ascunde adevărul.
La audieri, muncitorii au susţinut că au tăiat arborii "din greşeală" întrucât aveau convingerea că se află în pădurea care trebuia defrişată.
De asemenea, tot pe parcursul cercetărilor, anchetatorii au stabilit un prejudiciu de aproximativ 130.000 de lei, achitat integral de firma ai cărei muncitori au tăiat pădurea "din greşeală".