La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce efectuau activităţi de patrulare pe raza comunei Apostolache, poliţiştii din localitate au surprins un bărbat de 49 de ani care ar fi încercat să sustragă mai multe materiale de construcţii dintr-un beci al Mănăstirii Apostolache.
La observarea organelor de poliţie, persoana în cauză ar fi abandonat bunurile si s-ar fi ascuns sub o grindă de susţinere din interiorul anexei respective, unde a şi fost descoperit.
Materialele de construcţie pe care bărbatul ar fi încercat să şi le însuşească urmau a fi folosite la renovarea edificiului, acestea fiind restituite preotului paroh al mânăstirii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.