Deputatul Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit, după ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft, în care este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere.

Udrea a ajuns la Secţia 2 Poliţie în jurul orei 10.00.

Întrebată dacă va face dezvăluiri, aşa cum a scris pe pagina ei de Facebook, Elena Udrea a spus că abia a început ziua.

"Aşa cum v-am promis aici, pe Facebook, voi spune adevărul despre tot ce se întâmplă - care sunt motivele reale ale vânătorii a cărei ţintă am devenit. Voi face asta într-un interviu pe care îl voi acorda astăzi. Nu vă pot spune, deocamdată, unde, (în orice caz nu la cineva care m-a menajat de-a lungul timpului) - nu de alta, dar ştiu că sunt destui cei care ar vrea să mă împiedice să spun unele lucruri. Şi ar fi păcat să nu aflaţi ce se întâmplă astăzi cu adevărat în România, ce luptă se duce în subteranele puterii şi care este miza reală", a scris Elena Udrea pe Facebook.

Elena Udrea a fost dusă joi, cu mandat, la DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile şi au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, respectiv până la 29 martie.

Pe durata controlului judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte mai multe obligaţii, una dintre acestea fiind să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie şi la Secţia 2 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemată. De asemenea, ea trebuie să informeze de îndată DNA şi Secţia 2 Poliţie Bucureşti cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la Secţia 2 conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie.

Udrea nu are voie să plece din Capitală decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent şi nici să se apropie de ceilalţi inculpaţi, alţi participanţi la comiterea infracţiunii, martorii din dosar sau să comunice cu aceştia direct sau indirect. În cazul în care va încălca obligaţiile, Elena Udrea riscă arestul la domiciliu sau cel preventiv.

MEDIAFAX

Foto:protv.ro