Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost oprit de un echipaj al Brigăzii Rutiere care a constatat că acesta figura cu permisul suspendat. Horia Georgescu a declarat că a contestat sancţiunea, dar certificatul de grefă nu a fost introdus şi în baza de date a Poliţiei.

Horia Georgescu a fost oprit de poliţiştii rutieri pe Şoseaua Chitilei, sâmbătă, la ora 3.00. În momentul în care l-au căutat în baza de date, oamenii legii au observat că Horia Georgescu avea permisul suspendat încă din data de 9 august 2013.