Zeci de turişti au rămas blocaţi, sâmbătă seară, în telegondolele care deservesc domeniul schiabil Obârşia Lotrului din judeţul Vâlcea, oamenii fiind coborâţi după aproximativ două ore şi jumătate, după ce s-a reuşit punerea în funcţiune a instalaţiei cu ajutorul unui generator.
Instalaţia de transport pe cablu care deserveşte domeniul schiabil Obârşia Lotrului din judeţul Vâlcea s-a blocat după ce mai mulţi copaci au căzut pe liniile electrice, zeci de turişti rămânând în telegondolele aflate pe traseu.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, 75 de persoane aflate în 12 telegondole au rămas blocate, începând cu ora 17.33, după ce în urma prăbuşirii copacilor pe liniile de alimentare cu energie electrică s-au produs două avarii pe reţeaua care asigura funcţionarea telegondolei.
Pentru aducerea turiştilor la sol, autorităţile au pus în funcţiune generatorul instalaţiei, iar la finalul unei operaţiuni care a durat aproximativ două ore şi jumătate toate cele 75 de persoane au fost recuperate, la ora 20.07 toţi turiştii fiind coborâţi din telegondole. La operaţiunea de salvare au participat militari ISU, salvamontişti, jandarmi montani şi poliţişti. De asemenea, două ambulanţe au fost prezente la Obârşia Lotrului pe parcursul operaţiunii.
În urma intervenţiei angajaţilor CEZ, alimentarea cu energie electrică a instalaţiei de transport pe cablu a fost reluată la ora 20.50.