Mai multe persoane înarmate s-ar afla pe un vas cu 700 de persoane la bord, aflat în largul insulei Corfu. Nava este înmatriculată sub pavilionul Republicii Moldova.
Nava a aparţinut până în urmă cu două săptămâni unui armator din România. Iar potrivit comandantului Pazei de Coastă elene, la bordul navei ar fi între 600 şi 700 de persoane, probabil refugiaţi sirieni. Cargoul este monitorizat de armata greacă, după ce persoane aflate la bord au emis un semnal de alarmă, privind prezenţa unor persoane înarmate pe vas.
Autorităţile elene au trimis în zonă o navă militară şi mai multe elicoptere de tip Puma. Pentru moment nu este clar cine sunt persoanele înarmate de la bord. Potrivit presei din Grecia, ar fi vorba de echipaj, care se protejează astfel de imigranţi, în situaţia în care aceştia ar încerca să preia controlul navei, mai ales că vasul pare să-şi fi schimbat traseul iniţial.
Nava a plecat pe 14 decembrie din portul KORFEZ, din Turcia. Destinaţia oficială era portul RIEKA din Croaţia, dar vasul a schimbat brusc cursul către Italia.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor din România, Adrian Mihălcioiu, susţine că această navă a aparţinut unei fime din Constanţa până în urmă cu două săptămâni. Atunci ar fi fost vândută unui cetăţean sirian şi a fost înmatriculată sub pavilion moldovenesc. Problema este cum a ajuns cargoul să aibă la bord 700 de persoane, probabil refugiaţi sirieni.
Potrivit site-ului marinetraffic.com, nava BLUE SKY M a fost construită în 1976 la Hamburg şi are o capacitate de peste 2.200 de tone. În octombrie, aceeaşi navă era la Constanţa. Tot aici, în mai, a fost controlată de echipe comune ale Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din România, Sindicatului Liber al Navigatorilor şi Autorităţii Navale Române. Verificările au scos la iveală că angajaţii nu aveau contracte de muncă. În plus, nava nu avea atunci la bord un certificat care să ateste că era asigurată.
Moldova, ca şi multe alte ţări, înregistrează navele altor state în portul Giurgiuleşti (singura ieşire a Republicii Moldova la Dunăre) şi le acordă dreptul să folosească pavilionul moldovenesc pentru plecarea în curse, scrie publika.md.
Datorită acestui fapt, anual bugetul Republicii Moldova încasează fonduri suplimentare. Înregistrarea unei nave maritime în Moldova este relativ ieftină, ceea ce reprezintă un factor de atracţie pentru proprietarii de nave.
În plus, legislaţia moldovenească permite înregistrarea navelor vechi, nefiind prevăzută o limită de vârstă în exploatare. Certificatul de înregistrare îi costă pe proprietari doar 3-4 mii de dolari.
Sursa: Digi24