Un bărbat de 60 de ani din Constanţa, care s-a întors recent din Nigeria, unde a lucrat pe un vas, va fi internat, joi, la Institutul „Matei Balş“ din Capitală, fiind suspectat de infectare cu virusul Ebola, a declarat managerul unităţii sanitare, Adrian Streinu Cercel, potrivit Mediafax. Streinu Cercel a precizat că bărbatul are febră mare şi nu se simte bine, motiv pentru care a mers la un spital din Constanţa, de unde a fost trimis la „Matei Balş“, urmând să se stabilească dacă este infectat cu Ebola sau are o altă afecţiune.
Potrivit managerului de la „Matei Balş“, în prezent este vorba doar de suspiciunea infectării cu Ebola, însă trebuie luate toate măsurile de izolare a pacientului, până când se va stabili diagnosticul.
„Întrucât a venit din Nigeria, s-a pus şi problema că ar putea avea Ebola. Este, însă, foarte puţin probabil să fie vorba despre acest diagnostic, întrucât Nigeria a fost declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept ţară fără Ebola“, a mai spus Cercel.
Testele pentru Ebola se fac chiar la Institutul „Matei Balş“, unde un etaj este izolat şi pregătit cu 15 paturi pentru eventualele cazuri.
Adrian Streinu Cercel a mai precizat că după ce bărbatul va fi adus la institut, i se vor face rapid toate testele necesare, iar joi seară va fi făcut public diagnosticul său.