Parchetul din Oslo a anunţat, luni, că şapte persoane, dintre care cinci sunt foşti fotbalişti, au fost inculpate într-un caz de meciuri trucate din liga a treia norvegiană, faptele în cauză datând din 2012.
"Şapte persoane au fost inculpate pentru corupţie în formă agravată şi fraudă agravată", a declarat procurorul Asbjoerg Lykkjen.
Inculpaţii sunt cinci foşti jucători şi două persoane care au pariat la Loteria naţională norvegiană.
Sume importante au fost pariate în 2012 pe două meciuri din liga a treia norvegiană. În primul meci echipa Follo a fost învinsă cu scorul de 4-3 de Oestsiden deşi cu 25 de minute înainte de final conducea cu 3-0, iar în a doua partidă Asker a pierdut cu 1-7 în faţa formaţiei Frigg Oslo. Codul Penal norvegian prevede pedepse de până la zece ani de închisoare pentru corupţie în formă agravată şi de până la şase ani de închisoare pentru fraudă agravată.