Sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale Petrotel-Lukoil, dispuse ca măsuri asiguratorii zilele trecute, au fost ridicate, a anunţat marţi compania, precizând că rafinăria începe procedurile de pregătire pentru pornirea normală a instalaţiilor tehnologice, potrivit Mediafax. „În urma audierilor avute în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, audieri desfăşurate în ziua de 06.10.2014, măsurile asiguratorii (sechestrul pe conturile bancare şi stocurile comerciale de produse ale societăţii) dispuse în data de 02-03.10.2014 au fost ridicate, prin urmare rafinăria Petrotel-Lukoil începe procedurile de pregătire pentru pornire normală a instalaţiilor tehnologice“, se arată într-un comunicat al companiei.
Sindicatul şi directorul general ai Petrotel-Lukoil i-au solicitat premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activităţii şi deblocarea conturilor companiei, spunând că astfel pot fi plătite salariile celor 2.500 de angajaţi, pot fi achiziţionate materiale şi pot fi plătiţi furnizorii.
În scrisoare, sindicatul salariaţilor din Petrotel-Lukoil şi Uniunea Sindicatelor Lukoil din România, în numele cărora semnează preşedintele Gheorghe Paraschivoiu, cere sprijinul lui Victor Ponta pentru deblocarea conturilor bancare ale societăţii, astfel încât rafinăria Petrotel-Lukoil să poată funcţiona normal şi să poată fi plătite salariile muncitorilor.
Într-o altă scrisoare, primită luni la cabinetul premierului, directorul general al Petrotel-Lukoil, Andrei Bogdanov, prezintă companie şi rezultatele financiare, precum şi comportamentul fiscal, menţionând totodată consecinţele pe care ancheta organelor de cercetare le are asupra activităţii companiei.
Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială, ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală, iar momentul repornirii sale va fi precizat după soluţionarea contestaţiei depuse în instanţă, a anunţat luni compania.
Reprezentanţii Lukoil au notificat anterior Garda de Mediu că opresc activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti, fără a preciza un motiv şi fără a da un termen la care rafinăria va fi repornită, compania neanunţând autorităţile şi despre eventuale disponibilizări colective sau şomaj tehnic.
Procurorii au făcut, joi, percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.