Jens Stoltenberg, fostul premier norvegian socialist, va prelua miercuri conducerea NATO, alianţă care va trebui să demonstreze în anii următori că poate limita eficient agresivitatea Rusiei şi să convingă ţările aliate să investească mai mult în armate, anunţă Mediafax. Stoltenberg, în vârstă de 55 de ani, îi va succeda danezului Anders Fogh Rasmussen, al cărui discurs dur împotriva Rusiei de la începutul crizei ucrainene a contribuit la schiţarea imaginii unei Alianţei care revine la originile ei, apărarea colectivă în faţa Rusiei amintind de Războiul Rece.

Cei 28 de lideri aliaţi au decis la începutul lunii septembrie, în cadrul summitului din Ţara Galilor, să doteze NATO cu un „plan de reacţie“ care să permită mobilizarea de trupe în câteva zile în caz de agresiune, de consolidare a bazelor din Ţările Baltice şi Polonia şi de a asigura o „prezenţă continuă“ a aliaţilor în est organizând rotaţia trupelor şi prepoziţionând arme şi echipamente.

Ei au promis, de asemenea, să sporească cheltuielile militare la 2 la sută din PIB în zece ani, răspunzând unei cereri a Statelor Unite, în timp ce Washingtonul finanţează trei sferturi din bugetul NATO.

Dar dincolo de aceasta, "o abordare pragamatică şi prudentă cu privire la viitorul Ucrainei" este necesară pentru "păstrarea posibilităţii de cooperare cu Rusia pe termen lung" pe subiecte precum terorismul, conflictul din Siria, proliferarea nucleară, Afganistanul, subliniază De Hoop Scheffer.

Principala provocare a NATO va fi găsirea tonului potrivit pentru a se adresa Rusiei, acuzată că desfăşoară un „război hibrid“ în Ucraina, care combină o intervenţie militară neasumată (forţe speciale şi trupe la sol, trimiterea de arme rebelilor), o propagandă antioccidentală virulentă, o alternanţă de şantaj şi concesii şi atacuri informatice.

În aprilie, orice cooperare militară şi civilă între NATO şi Rusia a fost întreruptă, iar Consiliul NATO-Rusia, un organism de consultare politică creat în 2002, „este în comă profundă“, a recunoscut un oficial de rang înalt al NATO, Timo Koster.

Stoltenberg a fost preşedinte al organizaţiei Arbeidernes Ungdomsfylking (AUF), organizaţia de tineret a Partidului muncitoresc norvegian, între 1985-1989. După ce a fost liderul organizaţiei locale Oslo a Partidului muncitoresc norvegian între 1990-1992 şi vice-preşedinte a partidului (din 1992), a fost ales preşedinte de partid în 2002. Pe plan internaţional, Stoltenberg a fost vice-preşedinte a organizaţiei de tineret al Internaţionalei Socialiste între 1985-1989. A fost prim-ministru din martie 2000 până în octombrie 2001, conducând un guvern minoritar condus de Partidul muncitoresc norvegian. În 2005, când în urma alegerilor parlamentare Ap a format un al doilea guvern în alianţă cu Sosialistisk Venstreparti („Partidul socialist de stânga“) şi Senterpartiet („Partidul de centru”), a devenit prim-ministru pentru a doua oară. În septembrie 2009, cu ocazia alegerilor parlamentare, Partidul muncitoresc norvegian a obţinut 35,3% din voturi, Stoltenberg continuând să conducă guvernul de coaliţie.