Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, care îşi continuă recuperarea la domiciliu după ce a fost externat din spitalul din Lausanne, este îngrijit la reşedinţa sa din Gland de o echipă formată din 15 specialişti, informează publicaţia Bild am Sonntag, citată de cotidianul As, conform Mediafax.
 
Potrivit sursei citate, reşedinţa fostului sportiv s-a transformat într-un fel de clinică de recuperare, în care Schumacher se află sub atenta îngrijire a unei echipe formate din medici, asistente şi diverşi terapeuţi.
 
Michael Schumacher a fost externat, la începutul acestei săptămâni, din spitalul de la Lausanne, el fiind tratat acum la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland.
 
"Recuperarea lui Michael va continua acasă. În ultimele săptămâni şi luni, el a făcut progrese având în vedere gravitatea rănilor sale, dar mai este de parcurs un drum lung şi dificil", a anunţat, marţi, familia lui Schumacher.
 
La 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne. În unitatea respectivă, pentru Michael Schumacher a început o fază de neuroreabilitare care poate dura între trei luni şi doi ani.