Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, să primarul din Năvodari, Nicolae Matei (PSD), să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, magistraţii înlocuind astfel măsura controlului judiciar impusă de Curtea de Apel Constanţa.
Decizia de miercuri a instanţei supreme este definitivă.
Tribunalul Constanţa a decis, în 30 august ca primarul din Năvodari să fie cercetat sub control judiciar pentru fapte de corupţie, după ce în luna aprilie el a fost condamnat de aceeşi instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită.
Nicolae Matei a fost reţinut, în 29 august, pentru 24 de ore de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, iar în 30 august a fost prezentat Curţii de Apel Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanţa a decis atunci ca primarul din Năvodari să fie cercetat în libertate sub control judiciar. Hotărârea nu a fost definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA la instanţa supremă.