Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa urmează să intre în grevă vineri timp de şase ore, acţiunea ducând la anularea a aproximativ 200 de zboruri interne şi europene, ceea ce îi va afecta pe cei aproximativ 25.000 de pasageri, transmite AFP.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), care reprezintă aproximativ 5.400 de piloţi de la Lufthansa, şi care vrea ca piloţii să se poată pensiona anticipat la 55 de ani, şi-a anunţat încă de joi seară intenţia de a face grevă vineri între orele locale 17,00 şi 23,00 (15,00 şi 21,00 GMT). Greva va afecta zborurile Lufthansa cu plecare de pe aeroportul Frankfurt, principalul punct de operaţiuni al companiei aeriene germane.

În schimb, conducerea companiei a precizat că greva ar putea conduce la anularea unor zboruri programate mai devreme, în jurul orei 11,30 GMT, şi că începând cu ora 14,00 GMT majoritatea zborurilor interne şi intra-europene să fie anulate. Compania promite să facă 'tot ce este posibil pentru a limita consecinţele grevei' pentru clienţii săi.

În mod normal, Lufthansa îşi informează clienţi prin SMS sau email despre anularea unor zboruri, în cazul unor greve.

Vinerea trecută au făcut grevă şi piloţii de la Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa. Acţiunea de protest s-a desfăşurat între orele 6,00 şi 12,00 (04,00 şi 10,00 GMT) şi a condus la anularea a 116 din cele 164 de zboruri zilnice efectuate într-o zi normală de Germanwings, o companie aeriană cu preţuri reduse care până la finele acestui an ar urma să asigure cvasi-toalitatea legăturilor inter-europene ale firmei mamă Lufthansa.

Sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), care reprezintă aproximativ 5.400 de piloţi de la Lufthansa, vrea ca echipa de conducere să păstreze o schemă care le permite piloţilor să se pensioneze anticipat la 55 de ani şi să primească 60% din salariu până când ajung la vârsta normală de pensionare.