Premierul francez Manuel Valls a prezentat luni demisia guvernului, a anunţat preşedintele Francois Hollande, care l-a însarcinat cu formarea unui nou executiv, informează EFE.
"Componenta (noului guvern) va fi anunţată mâine" (marti), a informat Hollande într-un scurt comunicat de presă difuzat dupa ce, la sfârşitul săptămânii trecute, miniştrii economiei, Arnaud Montebourg, şi al educaţiei, Benoit Hamon, au criticat public politica executivului de la Paris. "Şeful statului i-a cerut (lui Valls) să alcătuiască o echipă coerentă cu orientările pe care chiar el le-a definit pentru ţara noastră", se mai scrie în comunicat, potrivit AFP.
Demisia guvernului vine după ce ministrul economiei, de stânga, a facut apel la adoptarea de noi politici economice şi a pus sub semnul întrebării ceea ce el a calificat drept "obsesia" Germaniei faţă de rigoarea bugetară. De altfel, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul francez Le Monde, Arnaud Montebourg a spus ca este nevoie "să se ridice tonul" la Germania "prinsa în capcana politicii de austeritate", apreciind că Franţa, unde creşterea întârzie să prindă avânt, nu mai poate astepta ca "lucrurile sa vina de la sine".