Condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare cu executare a stârnit interesul jurnaliştilor din întreaga lume. Dacă cei de la Associated Press au adus în prim plan criticile la adresa preşedintelui, lansate de către posturile subordonate lui Dan Voiculescu, presa franceză a reamintit mai degrabă fostele conexiuni ale fondatorului PC cu Securitatea.
„Un mogul media din România a primit 10 ani de închisoare pentru fraudă”, a titrat vineri agenţia americană Associated Press, care scrie de asemenea că Dan Voiculescu ar putea fi eliberat dacă ispăşeşte o treime din pedeapsă, ţinând cont de faptul că are peste 60 de ani.
„Dan Voiculescu, un fost senator în vârsta de 67 de ani, a pretins că întregul dosar este motivat politic. Atât el, precum şi posturile sale de televiziune au fost critici în ultimii ani la adresa preşedintelui Traian Băsescu”, scriu jurnaliştii americani.
Ştirea celor de la Associeted Press a fost preluată de numeroase publicaţii şi posturi de televiziune de peste Ocean, printre care ABC News şi Fox Business.
De asemenea, şi agenţia France Press a publicat un articol despre condamnarea lui Dan Voiculescu, în care a reamintit de colaborarea acestuia cu serviciile secrete comuniste din România.
„Domnul Voiculescu a negat întodeauna acuzaţiile care i s-au adus, spunând că este o victimă a răzbunării lui Traian Băsescu, pe care l-a numit - cel mai feroce adversar”, notează jurnaliştii francezi.
France Press precizează în articolul publicat că averea lui Dan Voiculescu este estimată la circa 1,5 miliarde de euro.
O altă publicaţie care nu a ratat condamnarea lui Dan Voiculescu a fost şi site-ul britanic „The Daily Mail”, ziariştii din Albion precizând că fostul fondator al partidului PC a primit 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.
Condamnarea lui Dan Voiculescu nu a fost omisă nici de către agenţia chineză de stat Xinhua, care a scris la rândul ei că după ce fostul premier Adrian Năstase a fost închis, Dan Voiculescu a devenit cea mai influentă persoană din România încarcerată.