Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac percheziţii, joi dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Brăila şi la locuinţa şefului instituţiei, Gheorghe Bunea Stancu, într-un dosar privind contracte pe bani acordate unor firme, potrivit Mediafax. Trei firme, între care una controlată de Gheorghe Bunea Stancu, deţin monopolul lucrărilor licitate de CJ Brăila, iar prejudiciul în dosarul acesta este de aproape trei milioane de lei.
Potrivit surselor citate, dosarul în care anchetatorii fac percheziţii la sediul CJ Brăila şi la locuinţa lui Bunea Stancu vizează modul în care au fost organizate şi s-au derulat procedurile de achiziţie publică organizate de această instituţie în perioada 2009-2011.
Una dintre aceste firme, conform aceloraşi surse, a fost înfiinţată în 1991, iar în 2000 acţionar majoritar la aceasta a devenit o altă societate comercială, înfiinţată în 1995 şi avându-l ca acţionar majoritar pe Bunea Stancu.
Acest fapt ar demonstra „interesul“ preşedintelui CJ Brăila ca firma înfiinţată în 1991 să câştige licitaţii, mai spun sursele citate. Prejudiciul total în acest dosar este estimat la aproape trei milioane de lei, în urma încheierii a cinci contracte, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu şi îndeplinirea defectuoasă a acestora, de către preşedintele CJ Brăila, ca ordonator principal de credite, şi funcţionarii din subordinea sa, au mai spus sursele citate.
Firma controlată de Bunea Stancu ar fi primit contracte pentru reamenajarea sau reabilitarea unor spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila, iar celelalte două firme ce ar avea monopol în judeţ, contracte pentru lucrări de asfaltare a unor drumuri.
În acest dosar, procurorii DNA efectuează, joi dimineaţă, patru percheziţii, două dintre acestea vizând sediul Consiliului Judeţean Brăila şi locuinţa şefului instituţiei, Gheorghe Bunea Stancu. Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. Într-un alt dosar, cunoscut ca dosarul „mită la PSD“, Gheorghe Bunea Stancu, a fost trimis în judecată de DNA, în 2012, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, directorul Viorel Bărac de la InterAgro şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice. În noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, decizia nefiind însă definitivă.