Adina Buzatu este audiată în această dimineaţă la sediul DIICOT din Capitală, fiind vizată de procurori într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

In acest dosar procurorii au făcut percheziţii în luna martie, transmite Digi 24. Atunci ei au descins la 65 de adrese în Bucureşti, dar şi în alte judeţe ale ţării, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări formată din 20 de persoane, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, anunţa atunci DIICOT.

In Capitală, percheziţiile au fost şi la Rin Grand Hotel, acolo unde işi desfăşurau activitatea patru firme, suspectate de anchetatori de evaziune fiscală. Printre acestea era şi firma creatoarei de modă Adina Buzatu. Ea urma sa fie dusă la sediul DIICOT pentru audieri, dar nu a fost audiată pentru că nu era în ţară.

In urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat de la sediul firmelor mai multe documente.

Frauda financiară de care este suspectată s-ar ridica la valoarea de 100 de milioane de lei, anunţaseră anchetatorii încă de acum 5 luni.