Celebrul cascador Szobi Cseh a murit în această dimineaţă, după o lungă suferinţă
Era un optimist incurabil şi spera să învingă cât mai repede boala. "Buză de iepure" suferea de cancer osos, iar ultimii ani din viaţă au fost pentru el un adevărat chin, scrie click.ro.
Se deplasa cu greu, iar gândul că a ajuns în cârje îl demoraliza complet dar, cu toate acestea, avea speranţe că se va vindeca.
Szobi Csehvorbea despre boala lui ca despre "o gripă" şi refuza să dea prea multe detalii despre suferinţa lui.
Szobi Cseh s-a născut într-o familie de secui. După absolvirea studiilor secundare la liceul Andrei Şaguna şi la liceul Unirea din Braşov, a urmat cursurile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, pe care le-a finalizat în anul 1966.
Încă din timpul facultăţii, a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din Bucureşti în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împuşcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer şi Huckleberry Finn” (producţie franceză) şi “Serbări galante” (în regia lui René Clair).
„La începutul carierei mă antrenam la circul din Bucureşti ca să-mi îmbunătăţesc exerciţiile la trapez. Dar tatăl meu, care era directorul singurei bănci din Braşov, nu voia să se ştie ca eu sunt un circar, aşa că ziua mă duceam la cursuri şi noaptea mă antrenam să devin cel mai bun zburător din Europa”
În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un asfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic "Bucureşti" şi apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producţie Cinematografică, a colaborat la toate filmele româneşti ce conţineau secvenţe de acţiune-lupte şi a executat multiple cascade dificile şi spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.
Tot din 1967, SZOBI CSEH a alcătuit prima echipă de cascadori profesionişti din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare şi instruire, până în 1987. Astfel, SZOBI CSEH a contribuit substanţial la crearea unui domeniu practic inexistent în România până atunci şi la „perioada de aur” a filmului românesc de acţiune în context mondial.
În 1975 a devenit coordonator al şcolii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acţiune şi cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA Berlin şi Tele München (până în anul 1986).
De la debutul său, SZOBI CSEH a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producţii străine şi coproducţii (Germania, Franţa, SUA etc), realizând concepţia şi regia secvenţelor de acţiune-lupte, conceperea şi/sau execuţia cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.