Washington Post a anunţat că deţine informaţii potrivit cărora corespondentului său la Teheran, Jason Rezaian, soţia sa şi doi fotografii americani ar fi fost arestaţi, relatează AFP.

Cotidianul american a anunţat că deţine "informaţii credibile" privind arestarea corespondentului său în Iran. Jason Rezaian ar fi fost arestat marţi.

"Suntem profund tulburaţi de aceste informaţii şi suntem îngrijoraţi pentru Jason, Yeganeh (soţia sa) şi alţii doi care au fost arestaţi împreună cu ei", a declarat Douglas Jehl, redactorul-şef al Washington Post, citat într-un articol.

Jason Rezaian, în vârstă de 38 de ani, deţine dublă cetăţenie - americană şi iraniană. El lucra pentru Washington Post din 2012.

Soţia sa este de origine iraniană, şi a depus o cerere de rezidenţă permanentă în Statele Unite. Ea colaborează cu The National, o pubicaţie cu sediul în Emiratele Arabe Unite, potrivit Washington Post.