Startul tradiţionalei sărbători a curselor cu tauri din oraşul spaniol Pamplona, cunoscute sub numele de „Encierro de San Fermin“, s-a dat duminică la prânz, prin lansarea unei rachete cu foc de artificii, transmit agenţiile spaniole de presă, potrivit Agerpres.

Mii de oameni îmbrăcaţi în alb şi-au legat la gât eşarfe roşii imediat după ce, de la balconul primăriei oraşului, s-a strigat formula auzit formula „Viva San Fermín“ care marchează începutul festivităţilor, care adună anual zeci de mii de participanţi. Onoarea de a declara deschisă sărbătoarea a revenit preşedintelui filialei locale a Crucii Roşii, desemnat pentru acest important rol în semn de omagiu pentru împlinirea a 150 de ani de activitate a organizaţiei umanitare.

Imaginile caracteristice acestui eveniment din provincia Navarra , care fac în fiecare an înconjurul lumii, sunt cele ale curselor cu tauri (encierro) la care iau parte şi sute de persoane. Cursele vor avea loc în fiecare zi, din 6 până în 14 iulie.

Sărbătoarea curselor cu tauri din Pamplona s-a desfăşurat pentru prima oară în forma actuală în 1922. Ea a fost adusă în atenţia lumii de scriitorul american Ernest Hemingway, care a ajuns acolo pentru prima oară în 1923 şi a fost cucerit de sărbătoare, pe care a considerat-o un adevărat carnaval.