Cel puţin 15 persoane au fost ucise, inclusiv militari, iar alte 25 rănite, după ce un kamikaze a detonat în apropierea unei poziţii a armatei, la nord de Bagdad, o încărcătură plasată la bordul vehicului său, potrivit unor surse din cadrul poliţiei şi medicale, potrivit Mediafax. Atacul a avut loc la 15 kilometri sud de oraşul Samarra, în provincia Salaheddine, unde insurgenţi sunniţi conduşi de jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) au ocupat capitala Tikrit şi alte zone în cursul ofensivei lansate pe 9 iunie.

Atacul a vizat militari şi civili care s-au oferit voluntari pentru a lupta împotriva atacurilor jihadiştilor din cadrul SIIL, care controlează de-acum teritorii vaste în nordul şi vestul ţării.

De la începutul ofensivei SIIL, mai multe atentate au vizat comunitatea şiită sau forţele de securitate din Irak.