O echipă a postului Digi24 care a ajuns în Crimeea a fost întoarsă forţat în Ucraina. Jurnaliştii au fost duşi într-o cazarmă din Armiansk, oraş aflat în nordul regiunii, legimaţi şi obligaţi să părăsească zona, potrivit Digi24.
Echipa de jurnalişti a plecat din Odessa cu un tren de pasageri, cu destinaţia Simferopol, capitala Crimeei.
Cu două ore înainte ca trenul să ajungă la Simferopol, garnitura a fost oprită de trupe proruse. Câţiva zeci de militari au intrat din vagon în vagon şi au legitimat călătorii, inclusiv pe jurnaliştii Digi24.
„Au făcut controlul de rigoare. Le-am spus că suntem jurnalişti din România, interesaţi să facem un reportaj în Crimeea. Li s-a părut suspect că aveam veste antiglonţ şi aparat de filmare. Am fost coborâţi din tren, urcaţi într-o maşină, ţinuţi cu capul în jos ca să nu vedem drumul. Când am fost urcaţi în maşina care ne aştepta la ieşirea din gară am întrebat unde vom fi duşi. Ni s-a spus că nu e treaba noastră, să fim tăcuţi, să avem răbdare. În 15 minute am ajuns la o unitate militară, unde am văzut arborat steagul Rusiei. Am fost legitimaţi, iar un comandant de acolo ne-a spus că ne putem continua drumul, dar spre Ucraina. Nu am fost bruscaţi, dar mesajul a fost unul ferm. Comandantul ne-a spus că ar trebui să ne adresăm Moscovei pentru misiunea noastră.
La cazarmă ni s-a indicat din mână direcţia spre care să ne îndreptăm, ni s-a spus că acolo e graniţa cu Ucraina şi că e o distanţă de 4 – 5 kilometri. Am parcurs-o pe jos. E o graniţă improvizată”, a povestit reporterul Laurenţiu Rădulescu.
Interesant este că echipele altor televiziuni din Occident au fost lăsate să filmeze prin Crimeea. De exemplu o echipă a televziunii canadiene Vice News filmează de 16 zile în Crimeea şi cu toate că a fost bruscată şi reţinută de câteva ori, a reuşit să furnizeze în fiecare zi ştiri către postul respectiv.