Mai mult de 3 miliarde de euro în conturile a 6 milioane de oameni. Aşa arăta la finele lui 2013 situaţia celor 8 fonduri de pensii private obligatorii (Pilon II) după un an în care administratorii au reuşit să obţină un randament mediu peste aşteptările iniţiale, Majoritatea banilor din conturile de pensii private ale românilor rămân în ţară sub formă de plasamente în titluri de stat, în acţiuni sau în depozite bancare. Doar 5% din activul total este plasat în afara României. În 2013, fondurile de pensii au ales să crească alocările pentru acţiuni, ajungând la participaţii totale de 2 miliarde lei în titluri ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, a anuntat romanialibera.ro.
Majoritatea românilor consideră că cea mai bună variantă de economisire pentru pensie este în depozite bancare. Ceea ce se pierde din vedere şi puţini cunosc este faptul că statul acordă deductibilitate totală în limita a 400 euro/an, atât la angajat, cât şi la angajator, dacă aceste sume sunt virate către un fond de pensii facultative. Astfel, un salariat care ar alege să contribuie lunar la Pilonul III porneşte din start cu un avantaj de 13% faţă de altul care alege să economisească prin depozite bancare.