Modul în care tinerii vor fi chemaţi sub arme în cazul unui război este foarte clar reglementat în legislaţia actuală. Pedeapsa pentru neprezentarea la încorporare se află scrisă în Codul Penal.
Un document care reglementa gestionarea rapidă a situaţiilor de criză, în contextul conflictului din Ucraina, a fost scurs în presă. Din el aflam modul în care tinerii din România şi diaspora vor fi mobilizaţi şi încoproraţi în cazul unui eventual conflict militar.
La puţină vreme, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a susţinut că proiectul mai are mult până să intre în vigoare. Mai mult, nu este vorba de forma finală a respectivului document.
"Proiectul ajuns în media era o colecţie de prevederi din mai multe legi, fără expunere de motive, fără detalii. Nu este de actualitate. Era un draft, nu era pregătit pentru a intra în transparenţă. Când avem un proiect, anunţăm noi opinia publică", a precizat Vasile Dîncu.
Pedeapsa pentru neprezentarea la încorporare se află scrisă în Codul Penal.
(1) Neprezentarea la încorporare, concentrare sau mobilizare în timp de război sau pe durata stării de asediu, în termenul prevăzut în ordinul de chemare, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi neprezentarea celui încorporat sau concentrat la unitatea la care a fost repartizat, precum şi a celui care, executând potrivit legii serviciul alternativ, nu se prezintă în termen la angajator.
Cum sunt chemaţi sub arme tinerii până în 35 ani în caz de război
12 martie 2022
- citeşte totul despre:
- codul penal,
- document,
- arme,
- razboi,
- legislatie,
- incorporare
(450 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ponta: Deputaţii vor vota Codul Fiscal care prevede TVA de 19 la sută
(22 iunie 2015)
271 vizualizări
Protest al militarilor în Piaţa Victoriei
(24 ianuarie 2016)
72 vizualizări
OFICIAL TOATE şcolile din România închise în perioada 11-22 martie!
(9 martie 2020)
125 vizualizări
Coronavirus România, 4 mai. Bilanţul persoanelor decedate ajunge la 803
(4 mai 2020)
205 vizualizări
Bacalaureat 2015. REZULTATE FINALE după contestaţii
(10 iulie 2015)
121 vizualizări
Lista noilor măsuri de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie
(28 mai 2021)
111 vizualizări
Vasilescu: Imediat ce terminăm cu Legea salarizării unitare, intrăm şi în sistemul de pensii, care trebuie corectat
(27 aprilie 2017)
558 vizualizări
Locuri de muncă în EUROPA. Unde se fac cele mai multe angajări prin reţeaua Eures
(11 iulie 2015)
91 vizualizări
Alegeri prezidenţiale 2019. Ce nu ai voie să faci în secţia de votare
(6 noiembrie 2019)
142 vizualizări
Răpirea Alexandrei Măceşanu e filmată! Pe imaginile dure se văd exact momentele în care e răpită şi cum a abuzată!
(5 august 2019)
451 vizualizări
Deputaţii au cheltuit 48 de milioane de lei în 6 luni
(16 iulie 2013)
77 vizualizări
Cod Rutier 2022. Modificare majoră pentru şoferi. Ce nu le mai pot face poliţiştii acum
(6 iunie 2022)
229 vizualizări
Elicopter SMURD. Cine sunt cei patru membri ai echipajului care şi-au pierdut viaţa?
(16 decembrie 2014)
271 vizualizări
Avioane F16 americane sosesc săptămâna aceasta la Câmpia Turzii
(8 aprilie 2014)
161 vizualizări
Armata recrutează rezervişti voluntari. Ce beneficii au cei care sunt admişi
(10 iulie 2017)
363 vizualizări
Sorin Cîmpeanu, prim-ministru interimar
(5 noiembrie 2015)
138 vizualizări
Ministerul Justiţiei propune modificări legislative după cazul Caracal
(22 august 2019)
46 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























