După doi ani de restricţii anti-coronavirus, România revine uşor la normalitate. Guvernul ţării a decis să nu mai prelungească starea de alertă, asta înseamnă că, din 9 martie, pandemia intră cumva într-un con de umbră. Iată ce restricţii dispar de miercuri, toată lumea trebuie să afle asta.

Starea de alertă nu se mai prelungeşte în România

Starea de alertă nu va mai fi prelungită în ţara noastră, după data de 8 martie. Asta înseamnă că vor fi ridicate mai multe restricţii, a anunţat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, care a transmis că valul 5 al pandemiei este aproape de final.

Din 16 martie 2020 până în 8 martie 2022, românii au avut numeroase restricţii Covid-19 de respectat. Însă, din 9 martie, acestea vor fi ridicate, odată cu încetarea stării de alertă. Totuşi, trebuie să precizăm că niciuna dintre măsurile existente pe perioada stării de alertă nu îşi va înceta aplicabilitatea imediat ce măsurile sunt ridicate. Motivul? Termenul lor de aplicare primise perioade de tranziţie până la încetarea lor efectivă, potrivit Avocatnet.

Ce restricţii dispar de miercuri, 9 martie

Aşadar, aceste restricţii vor fi ridicate din 9 martie, ca urmare a ridicării stării de alertă în România:

  • Nu mai este obligatoriu certificatul verde la intrarea în România, pentru accesul în localuri, magazine, instituţii de spectacol şi cultură;
  • Masca de protecţie nu mai este obligatorie în aer liber;
  • Activităţile zilnice nu vor mai ţine cont de rata de infectare şi de incidenţa cazurilor Covid-19;
  • Magazinele şi localurile nu se vor mai închide la ora 22.00;
  • Elevii nu vor mai mai merge la şcoală/face cursuri online în functie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate;
  • Angajaţii nu vor mai fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul nu se mai decalează.